sâmbătă, 27 iunie 2009

Diabetul zaharat

Diabetul zaharat este o tulburare metabolica,in care pancreasul este incapabil de a produce insulina. Aceasta este un hormon proteic ce regleaza cantitatea de glucoza (zahar) din sange, care este folosita de organism ca sursa de energie. Fara insulina, nivelul glucozei in sange devine anormal de ridicat (hiperglicemie), dar nu reuseste sa furnizeze organismului energia de care aceasta are nevoie. Efectele acestei situatii sunt urinarea excesiva (poliuria), setea excesiva, deshidratarea, cadere fizica, soc si, daca boala ramane netratata, moartea.
Simptome comune
Diabetul isi are numele din gresescul diabetes- anume scurgere continua, care este descrierea corecta a unuia dintre efectele cresterii glucozei in sange. In mod normal, cand nivelul glucozei in sange devine prea ridicat pentru a fi reabsorbit in rinichi, excesul se elimina prin urina. Dar glucoza secretata antreneaza apa odata cu ea, rezultand nevoia diabeticului de a urina mai mult si mai des decat o persoana sanatoasa. Acest fapt poate conduce la deshidratare. In plus, organismul - privat de glucoza generatoare de energie, deoarece nu exista insulina care sa permita celulelor sa o extraga din sange - va incepe sa caute surse alternative de energie. Organismul va incepe sa arda depozitele de grasime si proteinele din muschi, rezultand o scadere rapida in greutate.
Rolul insulinei
Insulina este secretata in mod normal de celulele beta, aflate in aglomerari celulare endocrine specializate (ce produc hormoni), din pancreas, numite insulele Langerhans. Insulina este eliberata direct in fluxul sanguin, in cantitati controlate de nivelul de glucoza din sange. Principala actiune a insulinei este de a usura absorbtia glucozei de catre celule, in principal de catre celulele musculare, care o folosesc pentru a produce energie.
Insulina produce si vasodilatatie (largirea vaselor de sange), ceea ce duce la un transport mai bun al glucozei catre tesutul muscular. Nivelul de glucoza in sange creste dupa ce mancam, declansand o secretie crescuta de insulina. Acest fenomen sta la baza unui test pentru diagnosticul diabetului zaharat - testul tolerantei pentru glucoza. Intre mese, insulina este secretata la niveluri scazute, bazale. Daca trece mult timp intre mese, ficatul este capabil sa sintetizeze glucoza.
Insulina este considerata a fi singurul hormon ce detremina scaderea nivelului de glucoza. In contrast, mai multi hormoni, cum ar fi glucagonul, adrenalina, glucocorticoizii si hormonul de crestere, sunt capabili sa ridice nivelul glucozei in sange. Interactiunea acestor hormoni cu insulina este necesara pentru a mentine nivelul glucozei in sange la 4-7 mmoli/litru, atat intre mese, cat si dupa acestea.
Diabetul de tip I si de tip II
Diabetul este, in general, subdivizat in doua tipuri: insulino-dependent (tip I), in care pacientul este incapabil sa produca insulina, si insulino-independent (tip II), in care insulina este produsa in cantitati insuficiente.
Diabeticii de tip I sunt afectati de boala, in general, de la nastere sau din adolescenta si necesita injectii cu insulina toata viata.
Diabeticii de tip II dezvolta afectiune in general dupa varsta de 40 de ani. Acesti pacienti sunt frecvent supraponderali si regimul alimentar joaca un rol crucial in tratamentul bolii lor. Scaderea in greutate si scaderea numarului de calorii ingerate va duce la o scadere a nivelului glucozei in sange. In unele cazuri, aceste masuri sunt suficiente. Alti pacienti ar putea avea nevoie si de tratament medicamentos. Medicamentele recomandate in mod frecvent sunt cunoscute sub numele de sulfoniluree.
Ambele tipuri de diabet au tendinta de a aparea in familie, dar tipul I este considerat o boala autoimuna, desi cauza nu este pe deplin cunoscuta. Bolile autoimune sunt rezultatul atacului propriilor tesuturi de catre anticorpii produsi de organism. In tipul I de diabet, tinta sistemului imunitar sunt insulele de celulu din pancreas, considerate ca fiind "straine".