Diabetul zaharat

Diabetul zaharat este o tulburare metabolica,in care pancreasul este incapabil de a produce insulina. Aceasta este un hormon proteic ce regleaza cantitatea de glucoza (zahar) din sange, care este folosita de organism ca sursa de energie. Fara insulina, nivelul glucozei in sange devine anormal de ridicat (hiperglicemie), dar nu reuseste sa furnizeze organismului energia de care aceasta are nevoie. Efectele acestei situatii sunt urinarea excesiva (poliuria), setea excesiva, deshidratarea, cadere fizica, soc si, daca boala ramane netratata, moartea.
Simptome comune
Diabetul isi are numele din gresescul diabetes- anume scurgere continua, care este descrierea corecta a unuia dintre efectele cresterii glucozei in sange. In mod normal, cand nivelul glucozei in sange devine prea ridicat pentru a fi reabsorbit in rinichi, excesul se elimina prin urina. Dar glucoza secretata antreneaza apa odata cu ea, rezultand nevoia diabeticului de a urina mai mult si mai des decat o persoana sanatoasa. Acest fapt poate conduce la deshidratare. In plus, organismul - privat de glucoza generatoare de energie, deoarece nu exista insulina care sa permita celulelor sa o extraga din sange - va incepe sa caute surse alternative de energie. Organismul va incepe sa arda depozitele de grasime si proteinele din muschi, rezultand o scadere rapida in greutate.
Rolul insulinei
Insulina este secretata in mod normal de celulele beta, aflate in aglomerari celulare endocrine specializate (ce produc hormoni), din pancreas, numite insulele Langerhans. Insulina este eliberata direct in fluxul sanguin, in cantitati controlate de nivelul de glucoza din sange. Principala actiune a insulinei este de a usura absorbtia glucozei de catre celule, in principal de catre celulele musculare, care o folosesc pentru a produce energie.
Insulina produce si vasodilatatie (largirea vaselor de sange), ceea ce duce la un transport mai bun al glucozei catre tesutul muscular. Nivelul de glucoza in sange creste dupa ce mancam, declansand o secretie crescuta de insulina. Acest fenomen sta la baza unui test pentru diagnosticul diabetului zaharat - testul tolerantei pentru glucoza. Intre mese, insulina este secretata la niveluri scazute, bazale. Daca trece mult timp intre mese, ficatul este capabil sa sintetizeze glucoza.
Insulina este considerata a fi singurul hormon ce detremina scaderea nivelului de glucoza. In contrast, mai multi hormoni, cum ar fi glucagonul, adrenalina, glucocorticoizii si hormonul de crestere, sunt capabili sa ridice nivelul glucozei in sange. Interactiunea acestor hormoni cu insulina este necesara pentru a mentine nivelul glucozei in sange la 4-7 mmoli/litru, atat intre mese, cat si dupa acestea.
Diabetul de tip I si de tip II
Diabetul este, in general, subdivizat in doua tipuri: insulino-dependent (tip I), in care pacientul este incapabil sa produca insulina, si insulino-independent (tip II), in care insulina este produsa in cantitati insuficiente.
Diabeticii de tip I sunt afectati de boala, in general, de la nastere sau din adolescenta si necesita injectii cu insulina toata viata.
Diabeticii de tip II dezvolta afectiune in general dupa varsta de 40 de ani. Acesti pacienti sunt frecvent supraponderali si regimul alimentar joaca un rol crucial in tratamentul bolii lor. Scaderea in greutate si scaderea numarului de calorii ingerate va duce la o scadere a nivelului glucozei in sange. In unele cazuri, aceste masuri sunt suficiente. Alti pacienti ar putea avea nevoie si de tratament medicamentos. Medicamentele recomandate in mod frecvent sunt cunoscute sub numele de sulfoniluree.
Ambele tipuri de diabet au tendinta de a aparea in familie, dar tipul I este considerat o boala autoimuna, desi cauza nu este pe deplin cunoscuta. Bolile autoimune sunt rezultatul atacului propriilor tesuturi de catre anticorpii produsi de organism. In tipul I de diabet, tinta sistemului imunitar sunt insulele de celulu din pancreas, considerate ca fiind "straine".

Meningita

Meningita-inflamatie a meningelui,membrana ce imbraca scheletul coloanei si maduva- este, de obicei, o boala a copilariei. Exista doua forme: virala si, mai grava, cea bacteriana. Semnul cel mai evident al bolii este aparitia unei eruptii vinetii, cauzata de sangerarea micilor vase(capilare) din piele. Eruptia in meningita apare brusc si se raspandeste rapid, acoperind membrele si corpul intreg. In cazuri extreme, copilul poate intra in colaps la cateva ore de la aparitia acestei eruptii, asa incat tratamentul trebuie instituit rapid.
Fontanelele(portiunea moale de pe crestetul capului copilului mic) poate fi turgenscenta si tare la atingere.
Diagnostic
Pentru a confirma diagnosticul de meningita, se practica o punctie lombara. Procedura implica introducerea unui ac in canalul medular, pentru extragerea lichidului cefalorahidian(LCR). Lichidul, care inconjoara maduva si creierul, si care contine bacterii sau virusi, este trimis la laborator pentru analize.
Daca lichidul este tulbure la examinarea cu ochiul liber, sugereaza o infectie cauzata de meningita. Examenul microscopic este cel care va pune diagnosticul final, precizand numarul si tipul celulelor, precum si microbul responsabil de infectie. Microbii care cauzeaza meningita sunt de tip bacterian sau viral si identificarea lor exacta permite o terapie corecta. Astfel, antibioticele sunt utile numai in meningitele bacteriene.
Cel mai periculos tip de infectie este cel cu Meningococcus, bacterie ce intra in fluxul sanguin si cauzeaza septicemie severa(infectie a sangelui). Alte bacterii care cauzeaza frecvent meningita sunt : Haemophilus Influenzae de tip B si Streptococcus Pneumoniae.
Prognostic
Evolutia infectiei depinde de reactia organismului. Infectia virala se limiteaza de obicei singura. In cazurile de meningita bacteriana, cheia supravituirii este diagnosticul si tratamentul precoce. Diagnosticarea tardiva poate duce la deces sau la complicatii.
Acestea pot fi:
- paralizia nervilor craniei, ducand la strabism, surzire si paralizii ale membrelor;
- strare de inconstienta, cauzata de lichidul acumulat in creier;
- probleme mentale si de comportament; in final deces.
Cauze
Bacteria care produce meningita intra in sange prin nas si gat, cauzand infectarea sangelui(septicemia), care, apoi, infecteaza si meningele.
Principalele tipuri de bacterii care determina meningita sunt:
- Meningococcus;
- Pneumococcus;
- Haemophilus influenzae;
- Streptococcus;
- Staphylococcus.
Uneori mai sunt si alte cauza:
- la nou-nascuti slabi, meningita poate fi cauzata de E.Coli, sursa infectiei fiind ombilicul.
- virusurile si fungii pot fi alte cauze ale meningitei.
Incidenta
Doua treimi dintre cazurile de meningita apar la copii sb 15 ani. Dintre acestea, 80% din cazuri sunt la copii sub 5 ani. Nou-nascutii(copii pana la varsta de 3 luni) si copii intre sase si noua luni prezinta riscul cel mai mare de infectare. In perioada neonatala, infectia este cauzata in primul rand de E.Coli, organism ce traieste in intestine si provine din zona ombilicala.
Majoritatea cazurilor de meningita bacteriana incep cu septicemie; germenii intra in sange prin nas.
Infectia urechii poate cauza si ea meningita.
In cazuri rare, meningita se poate dezvolta dintr-o infectie secundara unei fracturi craniene deschise.
Tratament
Atunci cand este suspectata o meningita bacteriana sau septicemie, se administreaza cat mai curand penicilina(benzylpenicillin), de preferat prin injectii intramusculare. O singura injectie poate salva viata: indicele de mortalitate este intre 7-20% si depinde de tipul infectiei.
Odata ce a fost stabilit tipul infectiei, se administreaza antibioticul potrivit. Tratamentul dureaza, de obicei, intre 10-14 zile.
Meningita virala necesita de obicei tratament cu calmante si odihna; antibioticele nu sunt eficiente impotriva virusurilor.
Profilaxie
Vaccinul antihaemofilus protejeaza impotriva meningitei cu haemophilus si este administrat de rutina la doua, trei si patru luni. Meninigita este contagioasa, asa incat cazurile vor fi izolate imediat. Contactatii vor fi imunizati cu vaccin, pentru a preveni o posibila epidemie.

De ce visam?

Ernest Hartmann, profesor de psihiatrie la Tufts University School of Medicine si director la Sleep Disorders Center la Newton Wellesley Hospital din Boston, explica. Este foarte usor sa ne intrebam “De ce visam?” sau “Care este rolul viselor?”, dar este foarte greu sa dam un raspuns.
Cel mai sincer raspuns este ca inca nu se cunoaste rolul sau rolurile viselor. Acest fapt nu trebuie sa surprinda deoarece, in ciuda atator teorii, inca nu stim pe deplin rolul somnului, nici rolul REM (rapid eye movement) care apare, in general, cand apar si visele. Aceste doua stari biologice sunt mai usor de cercetat decat fenomenul “lunecos” al visarii.
Unii cercetatori sustin ca, probabil, visul nu are niciun rol. Ei considera ca somnul si perioada de REM au functii biologice (desi acestea nu au fost stabilite exact) si ca visarea este un epifenomen care reprezinta activitatea creierului pe durata periodei de REM din timpul somnului.
Ernest Hartmann considera ca nu aceasta este explicatia. “Am fi satisfacuti sa credem ca si gandirea este un epifenomen – activitatea creierului din timpul cand suntem treji?”. El si colegii sai incearca sa explice fenomenul visarii si posibilele lui functii in lucrarea Contemporary Theory of Dreaming.
Ideea de baza este urmatoarea: caile de activare si conectarile neuronale au loc sau nu in mod constant in creierul nostru, constituind partea fizica a mintii noastre. Exista o continuitate in realizarea conexiunilor pe care mai tarziu le experimentam ca functii mentale. Pe de o parte, ne concentram asupra starii de veghe, iar pe de alta parte asupra liniaritatii si fortei conexiunii. Cand trecem de la concentrare la reverie, visare cu ochii deschisi si in final la visarea propriu-zisa concentrarea scade treptat. Visarea este undeva la capatul continuitatii, starea in care conexiunile sunt foarte slabe.
Unii considera ca acest proces de slabire a conexiunilor este intamplator, caz in care visul nu ar avea niciun rol.
In teoria lui Ernest Hartmann procesul nu este considerat intamplator, ci se face referire la sentimentele celui care viseaza.
Cand este vorba de un sentiment clar si scurt, visele sunt de obicei simple. In schimb, oamenii care au suportat traume, au vise de genul “eram pe o plaja si am fost <> de un val imens”. Acesta este doar un exemplu. Cel care viseaza nu traieste evenimentul traumatizant, ci este ilustrat sentimentul de inspaimantare intr-o alta ipostaza. Cand starea emotionala este mai putin clara, sau cand sunt mai multe sentimente amestecate, visele devin mai complicate.
Statisticile arata ca astfel de vise sunt mai frecvente si mai intense dupa trauma. De fapt, intensitatea visului este o masura a incarcaturii emotionale a celui care viseaza.Mai mult, teoria sustine ca visele sunt o punte intre conexiunile nervoase si sentimente. Dar acestea sunt intamplatoare sau au un rost bine stabilit? Rolul este insa foarte greu de stabilit, teoria bazandu-se pe studiul a numerosi indivizi care au trait evenimente traumatizante.
Cineva care a scapat dintr-un incendiu poate visa despre incendiul respectiv cateva minute, apoi poate visa ca este luat de un val. Dupa cateva saptamani, visele vor corela tot mai mult incendiul cu valul sau cu alte experiente traumatizante sau grele traite de individ, apoi visul se va indrepta tot mai mult spre starea de normalitate.
Visele par sa fie conexiuni sau fluxuri din partea fizica a mintii, ceea ce ar sugera un posibil rol al lor. Pe moment, aceste conexiuni diminueaza incarcatura emotionala. Pe termen lung, trauma este corelata cu alte sisteme neuronale –ideea este ca atunci cand in viitor vor aparea evenimente similare, conexiunile vor exista deja, iar evenimentul va fi mai putin traumatizant. Aceste tipuri de functii pot fi mai importante la inaintasii nostri care probabil au trecut prin traume mai des si mai constant fata de noi care traim intr-o lume industrializata.
Se ia in considerare un posibil rol al viselor in a reduce incarcatura emotionala si rolul adaptativ in a face fata mai usor urmatoarelor traume si evenimentelor stresante.

Keratoconjunctivita sau sindromul de ochi uscati

Sindromul de "ochi uscati" (keratoconjunctivita, xeroftalmia) este cea mai comuna problema cu care se confrunta medicii oftalmologi; este cauzata, in principal, de calitatea lacrimilor secretate de glandele lacrimale.

Lacrimile sunt constituite din apa (hidratare), lipide (lubrifiere), mucus, anticorpi si proteine specifice.Una dintre cauzele aparitiei acestui sindrom este procesul de imbatranire, datorita scaderii concentratiei in lipide a lacrimilor si este mai frecvent la femei. Alti factor sunt cei climatici, dar si aerul conditionat, fumul de tigara, calculatorul.

Lentilele de contact pot da senzatia de uscaciune a ochilor deoarece absorb lacrimile. Anumite medicamente, afectiunile tiroidei, Parkinson-ul, sindromul Sjogren, deficienta de vitamina A sunt o cauza pentru aparitia acestei tulburari. De asemenea, femeile se confrunta adesea cu o astfel de problema datorita schimbarilor hormonale din perioada menopauzei.

In general, sindromul de ochi uscati se manifesta prin mancarime, roseata, iritatie, vedere incetosata, lacrimare excesiva, discomfort dupa citit, privit la TV, lucru la computer.

Exista mai multe teste pentru a pune diagnosticul de ochi uscati. Medicul poate masura producerea, rata evaporarii si calitatea lacrimilor.

Tratamentul sindromului de ochi uscati consta, de cele mai multe ori, in utilizarea de lacrimi artificiale. Aceste produse amelioreaza temporar senzatia de ochi uscati. Sunt recomandate produsele oftalmice fara conservanti deoarece acestia pot provoca iritatii. Trebuiesc evitate produsele care "albesc" ochiul – acestea nu contin lubrifianti adecvati si, de cele mai multe ori, inrautatesc problema.

Blocarea canalelor de scurgere a lacrimilor este o alta metoda prin care se evita pierderea lacrimilor. Aceasta se poate face cu ajutorul unor baze dizolvabile ce contin colagen. Se poate efectua blocarea temporara sau chiar permanenta a acestor canale.

In 2002, FDA a aprobat picaturile de ochi pentru tratamentul sindromului cronic de ochi uscati, destinate sa stimuleze producerea naturala a lacrimilor.

Inflamatia poate fi inlaturata prin folosirea de steroizi topici sau ciclosporine.Alte medicamente topice sau chiar interventii chirurgicale menite sa blocheze canalele care fac legatura dintre ochi si nas, evitandu-se astfel scurgerea lacrimilor, pot fi o alternativa de tratament.

Schimbari simple in modul de viata pot reduce acest fenomen: consumul adecvat de lichide si clipitul des, mai ales cand privim la TV, evitarea frecarii ochilor.

Keratoconjunctivita este, de obicei, o problema cronica. Majoritatea pacientilor cu forme moderate pot fi tratati simptomatic cu topice lubrifiante. Insa, atunci cand simptomele sunt severe, acestea se manifesta prin vedere incetosata, iritatie severa, ajungandu-se pana la imposibilitatea de a tine ochii deschisi sau de a conduce.

Tratarea ochilor uscati este importanta atat pentru comfort, dar mai ales pentru sanatatea corneei.

Sunt tigarile o pacoste mai mare pentru adolescenti decat marijuana?

Un studiu al cercetatorilor elvetieni efectuat asupra unor persoane cu varsta curpinsa intre 16 si 20 de ani, arata ca tinerii care consuma un singur tip de substante narcotice au mai putine probleme sociale decat adolescentii care consuma tutun in asociatie cu alte substante, cum ar fi marijuana sau cannabis.
O nebunie ? In aparenta nu, cercetatorii de la Universitatea din Lausanne relateaza, in Arhivele Medicinei Pediatrice, ca tinerii care folosesc doar marijuana sunt la fel de sociabili ca persoanele care nu fumeaza.Cercetatorii au intervievat 5623 de adolescenti elvetieni, dintre care 2439 persoane de sex feminin, cu varsta cuprinsa intre 16 si 20 de ani, printre care si 455 de persoane care au spus ca ei fumeaza doar "iarba"; 1703 de studenti au spus ca sunt dependenti atat de tutun cat si de marijuana; 3105 persoane au spus ca nu au fumat deloc."Ipoteza teoretica de la care a plecat acest studiu este faptul ca utilizarea drogurilor legale (tutun si alcool) este un precedent pentru consumul de cannabis" spun autorii studiului. "Totusi, cercetari recente indica, deasemenea ca utilizarea cannabis-ului ar putea preceda, sau ar putea fi simultan cu consumul de tutun, si ca, de fapt, folosirea sa ar putea spori consumul de tigarete, sau ar putea duce la dependenta de nicotina, indiferent daca persoana este fumator sau nu."Desemenea ei au observat ca, in comparatie cu adolescentii care folosesc ambele droguri, cei care folosesc doar marijuana sunt majoritari barbati (71.6% in comparatie cu 59.7% femei); au note mai bune (77.5% spre deosebire de 66.6%); practica diverse sporturi (85.5% in comparatie cu 66.7%); si traiesc cu ambii parinti (78.2% spre deosebire de 68.3%). Cei care fumeaza doar cannabis sunt, mai putin susceptibili la consumul altor droguri ilegale spre deosebire de cei care consuma tutun si alte substante din aceeasi categorie sau care au consumat alcool ori au fumat "iarba" de mai mult de doua ori in 30 de zile.In contrast cu cei care au evitat ambele substante, majoritatea persoanelor din grupul carora au fumat doar "iarba" au fost persoane de sex masculin (71.6% barbati, spre deosebire de 47.7% femei); au avut relatii bune cu prietenii (87% fata de 83.2%); au practicat diverse sporturi (85.5% vs. 76.6%). Totusi au avut relatii mai proaste cu parintii spre deosebire de cei care au ales abstinenta (74.1% fata de 82.4%).“Cei care folosesc doar cannabis, si declara ca nu consuma tutun par sa nu aibe probleme majore pe plan familiar, personal sau profesional. Totusi problemele lor nu ar trebui ignorate,” spun autorii studiului.
Persoanele care militeaza pentru legalizarea marijuanei lauda concluziile acestor cercetari."Studii ca acestea arata ca asocierile de diferite substante narcotice nu sunt cauze, ci efecte," spune Bruce Mirken, din Washington D.C.,implicat in proiectul politicii drogurilor din SUA, care face lobby pentru legalizarea, reglarea si taxarea consumului de marijuana, asemanator tutunului si alcoolului. "Majoritatea oamenilor realizeaza asocieri intre consumul de marijuana si diverse probleme de genul: note slabe la scoala sau relatia proasta cu parintii. Deci se va spune de acum ca fumatul marijuanei va face adolescentii sa aibe relatii sociale mai bune si sa fie mai deschisi spre diverse activitati sportive ?""Nimeni nu vrea sa incurajeze consumul de marijuana," adauga Mirken, "dar acest studiu sugereaza ca cele mai serioase probleme pentru adolescenti si parinti, nu o reprezinta consumul ocazional de marijuana, ci utilizarea foarte des a multiplelor substante narcotice, care arata un copil cu probleme grave si care are nevoie de ajutor."